duminică, 5 aprilie 2009

Laptisorul de matca

Este o substanţă organică foarte complexă, albicioasă, opalescentă, cu reflexe sidefii, de consistenţă gelatinoasă, cu gust foarte acru şi miros caracteristic, asemănător ca formă cu laptele condensat.
Albinele (lucrătoare, supranumite doici) îl produc între a cincea şi a patrusprezecea zi a existenţei lor pentru a hrăni matca în tot timpul vieţii sale şi toate larvele coloniei, pe timp limitat în funcţie de rolul fiecăruia în stup.
Din punct de vedere biologic, lăptişorul albinelor este un produs natural apicol, numai de secreţie, deci este un produs opoterapic (hormonoterapic) cunoscut sub denumirea comercială "lăptişor de matcă" sau jeleu roaial.
Lăptişorul de matcă îşi schimbă foarte rapid culoarea, consistenţa, gustul şi mirosul, în contact cu aerul şi foarte probabil îşi pierde o parte din factorii săi activi, schimbându-şi compoziţia; din fluid vâscos alb-gălbui devenind solid sticlos, brun-închis.
Se alterează foarte repede la lumină, la aer, la căldură (chiar la temperatură obişnuită), la umiditate, în mediu alcalin sau prin învechire. În contact cu metalele, dă produşi toxici.
Lăptişorul de matcă conţine proteine, glucide, lipide, săruri minerale, vitamine şi apă.

Sortimente. Deşi teoretic pot exista diferenţe între lăptişorul destinat mătcii şi cel destinat diferitelor categorii de larve, mai pot exista şi diferenţe de la un anotimp la altul, la aceeaşi familie, sau de la o familie la alta ori de la o rasă la alta, precum şi diferenţe după condiţia fiziologică sau patologică a albinelor tinere care secretă lăptişorul.
Practic, lipsa de cunoaştere precisă şi de identificare rapidă a compoziţiei sale nu ne permite nici să constatăm, nici să infirmăm existenţa unor sotimente deosebite de lăptişor. În stadiul actual avem la dispoziţie lăptişorul conservat, fie în stare naturală, la termostat, la +4 grade Celssius, fie liofilizat după diverse metode sau înglobat în miere. Oricum ar fi însă, este parţial inadecvat şi adesea inutilizabil în mod specific medical.
Se pare că lăptişorul albinelor, provenit din glandele lor faringiene, ar fi variabil în funcţie de nevoile pentru care este secretat, deci s-ar presupune existenţa a patru mari sortimente de lăptişor de albine:
- pentru matcă;
- pentru larvele de matcă;
- pentru larvele de trântori;
- pentru larvele de lucrătoare.
Aceste patru sortimente ar avea şi ele variaţii posibile ale unora dintre componente, aşa cum spuneam mai sus.
În lipsa unui mijloc sigur de recoltare şi păstrare activă, lăptişorul se poate lua şi administra cu activitate maximă numai direct şi imediat de la stup, întrucât preparatele care se găsesc în comerţ au activitate diminuată.

Acţiunile terapeutice. Lăptişorul de matcă poate fi folosit ca aliment natural concentrat, datorită aportului său aproape complet şi echilibrat de substanţe nutritive, plastice, energetice şi reglatorii. Dar pentru aceasta ar trebui găsit un mijloc de conservare valabilă a lăptişorului.
În medicină a fost utilizat lăptişorul neconservat (aşa cum se poate), administrat cu următoarele acţiuni, dar nici una atât de sigură încât să permită adoptarea clasificaţiei folosite până acum la celelalte produse apicole. S-au descris la lăptişor următoarele acţiuni:
- acţiuni stimulante, locale şi generale, datorită prezenţei unor factori hormonali de stimulare a creşterii, de mobilizare a grăsimilor;
- acţinune tonică fortifiantă, regeneratoare, datorită prezenţei vitaminelor, enzimelor şi a oligoelementelor (săruri minerale) conţinute;
- acţiune antiinfecţioasă şi antigripală datorită unuia sau mai multor antibiotice a căror prezenţă a fost demonstrată clinic şi bacteriologic;
- acţiune anticanceroasă, constatată experimental pe un lot de animale de laborator (şoareci).

Indicaţii terapeutice. Lăptişorul de matcă fiind un complex biologic cu o pluralitate de acţiuni, are multe indicaţii îndeosebi în pediatrie, în endocrinologie, în neurologie, în boli interne, infecţioase sau tumorale.
Afecţiunile generale următoare beneficiază de tratamente cu lăptişor de matcă: convalescenţe după diferite boli, astenii, anemii, stări de slăbiciune, de denutriţie, de oboseală, de îmbătrânire prematură, de stagnare în creştere, de lipsă de poftă de mâncare, etc.
Afecţiunile endocrinologice în care a fost utilizat cu folos lăptişorul de matcă, sunt următoarele: hipotrofii staturoponderale la copii (întârzieri în creştere), insuficienţele glandulare (hipofizare, tiroidiene, corticosuprarenale, gonadice) la femei şi bărbaţi, sindroamele hipoanabolice (lipsă de asimilare, slăbire fizică), sterilitatea, impotenţa.
Afecţiunile psihoneurologice în care a dat rezultate sunt: sindroamele neurastenice, psihastenice, anorexia mentală, stările ciclotimice (instabilitate psihică), schizotimice (pirderea contactului cu realitatea).
S-au semnalat rezultate bune în unele infecţii gripale, în unele afecţiuni dermatologice (eczeme supurate, lupus eritematos), în unele afecţiuni reumatismale, cardiovasculare. Încercarea în cancer a fost experimentală.

Acţiuni toxice, adverse. Nu se cunosc până în prezent; se poate considera ca o reacţie adversă, deschiderea ulcerului la bolnavii cu maladie ulceroasă. În general, nu trebuie uitat efectul invers al dozelor mari faţă de dozele mici, fizilogice.

Contraindicaţii. Lăptişorul de matcă are contraindicaţii fireşti, izvorâte din acţiunile componentelor sale. Astfel, stimularea foarte puternică glandulară este complet contraindicată în toate bolile endocrine, hiperfuncţionale (acromegalie, gigantism, boala lui Cushing, obezitate, adenoame hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene, prostatice, în fibroamele uterine, în hipertiroidie, în hiperadrenocorticism, în sindromul tirocatecolic, diabetul zahatat, manie, delir, agitaţii psihice de altă natură, ca şi în alergii).

Modul de administrare şi dozare. Cura de lăptişor de matcă se aplică în general 30 de zile care se repetă de două ori pe an. Aşa cum se poate el procura acum se administrează pe cale bucală intern, dimineaţa câte 50 mg, fie sub limbă, fie diluat în puţină apă. În unele cazuri medicii administrează fiole de lăptişor liofilizat dizolvat în apă, sau miere cu lăptişor de matcă.
Prin liofilizare se înţelege procesul de evaporare în vid , la temperaturi foarte scăzute (-70 grade Celssius) pentru a asigura păstrarea proprietăţilor produsului un timp mai îndelungat.

Modul de prezentare şi păstrare. Dintre toate produsele stupului, lăptişorul de matcă pare a fi substanţa cea mai alterabilă. Chiar la stup, dacă este recoltat cu lanţetă de metal, lăptişorul nu mai este valabil medicinal. Trebuie recoltat cu o lanţetă de os, plastic sau sticlă şi pus într-un pahar cu puţină apă sau într-o linguriţă din plastic, os sau sticlă apoi servit imediat pentru a avea activitate medicinală utilă şi sigură. Lăptişorul din fiole liofilizate nu este testat biologic şi deci nu este fiabil medicinal. Lăptişorul încorporat în diverse preparate suportă aceeaşi critică. În afara stupului lăptişorul se păstrează doar câteva minute şi în stup câteva zile (3-5).
Dr. Nic. N. Mihailescu, Mierea şi sănătatea.

19 comentarii:

  1. Mutumesc pentru informatii. Mi-a fost de folos acest articol.Astept si alte comentarii despre acest subiect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Laptisorul de matca se poate consuma cu succes pentru prevenirea, combaterea sau ameliorarea unor

    afectiuni cum ar fi: oboseala psihica si fizica; menopauza; anemii; scleroza multipla; cancer; boala

    Parkinson.

    In cazul acestor afectiuni, doza terapeutica se stabileste numai de catre medicul Apifitoterapeut.

    In cazul meu, am fost si la o consultatie cu un aparat de biorezonanta in care mi-a iesit ca am

    majoritatea vitaminelor sub limita in corp. Mi s-a recomandat sa iau laptisor de matca pur, fara a

    fi procesat sau cu alte substante in el. Cura mi-a prins bine si in scurt timp am inceput sa am

    pofta de mancare mai mare si am inceput sa iau putin si in greutate.

    Eu recomand laptisorul de matca cu cea mai mare caldura. Acceseaza

    http://www.produseapicole.ro/laptisor-matca-100g-p-924.html?osCsid=d4eab21c0cc8f85e0ba876045cf75009

    pentru mai multe detalii. Eu de aici l-am cumparat.

    Va doresc multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Potenta ma bucur pentru ca ti-a fost de folos.


    @Anonim, multumim pentru informatii.


    Multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  4. am cumparat si eu si vreau sa incep cura, dar totusi nu vreau sa ma ingras.2,3 kg nu m ar deranja dar nu mai mult

    RăspundețiȘtergere
  5. Tocmai am incheiat o cura cu laptisor de matca pur fara a sti ca este contraindicat in cazul fibroamului uterin (in prospect nu apare...); ce consecinte poate avea acest lucru, avand in vedere ca am fost diagnosticat cu fibrom uterin?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim, Dr. Nic. N. Mihailescu in cartea sa "Mierea şi sănătatea" nu prezinta detalii in aceasta privinta, de aceea ar fi bine sa intrebati medicul dumneavoastra.
    Multa sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit intr-o carte cu retete naturiste ca laptisorul de matca e contraindicat femeilor datorita hormonilor pe care ii contine, stie cineva ceva pt ca pe aici nimeni nu zice nimic, multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu va suparati dar laptisorul de matca se administreaza si la copii ?

    RăspundețiȘtergere
  9. @Anonim din articolul Dr. Nic N. Mihailescu se intelege ca la copii se administreaza numai la recomandarea medicului.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Cristi nu ti-am publicat comentariul tau la acest post deoarece contine id-ul tau.
    Informatiile despre laptisorul de matca sunt preluate din cartea scrisa de Dr. Nic N. Mihailescu (dar cred ca este destul de evident acest lucru).

    RăspundețiȘtergere
  11. am luat reteta monica tatoiu fara sa stiu ca laptisorul de matca este contraidicat fibromului sper sa nu aiba consecinte grave

    RăspundețiȘtergere
  12. @Anonim sper sa fie bine dar pentru linistea ta ar trebui sa mergi la un consult de specialitate.
    Nu stiu daca autorul cartii ar putea fi contactat pentru intrebari dar cred ca mai sunt si alti specialisti in domeniu.
    Multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  13. Laptisorul de matca se poate folosi ca tratament postoperatoriu la glanda mamara (Ca mamar st.II A)??? Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  14. @Anonim in afara de ce spune autorul in articolul de mai sus nu stiu, dar poate stie cineva si te ajuta.
    Multa sanatate iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  15. L aptisor de matca PUR si BIO la cele mai mici preturi doar pe : www.honey-land.net

    RăspundețiȘtergere
  16. mama a f operata de ocluzie intestinala provocata de o tumora retroperitoneala ne operabila alta optiune nu am intrucat chimioterapia spun doctorii ca nu ajuta as dorii sa stiu daca intradevar retete d-nei tatoiu ii poate ajuta avand in vedere ca mama se simte bn post operator multumesc

    RăspundețiȘtergere
  17. @Anonim nu cunosc retetele doamnei Tatoiu deci nu pot spune nimic despre ele.
    Cred ca ar fi cel mai bine s-o contactezi direct pe dumneaei. Probabil are o pagina web.

    RăspundețiȘtergere
  18. Multumim, foarte utile informatiile!

    RăspundețiȘtergere