marți, 26 august 2008

Rosii la borcan, pentru iarna

Aceasta este o reţetă pusă la punct de mine, care o experimentez de câţiva ani şi sunt foarte mulţumită de ea. Ideea mi-a venit când în gradină au răsărit mai multe roşii răzleţe, neplantate de mine, pe care le-am lăsat să crească şi au făcut nişte roşii mici cât corcoduşele. Le foloseam la ciorbe că erau foarte gustoase şi puţin acrişoare dar erau pline de rod şi nu făceam faţă la consumul lor. Atunci m-am gândit să le consev cumva si am încercat aşa.
Am ales roşii bine coapte şi sănătoase, le-am spălat şi apoi pe fiecare în parte le-am înţepat în mai multe locuri şi le-am aşezat în borcan în aşa fel să încapă cât mai multe, dar fără să le presez.
După ce s-a umplut borcanul până sus am pus peste ele o lingură şi un sfert cu zahăr, şi o lingură de sare grunjoasă.



Apoi am umplut borcanul până sus cu apă.


După care am pus capacul (cu filet) şi am strâns bine.
Le-am sterilizat apoi cam 30 minute după ce apa a început să clocotească.
La sterilizare eu de fiecare dată procedez aşa: pun o foaie de ziar împăturită în două pe fundul cratiţei în care fierb borcanele. Apoi înfăşor fiecare borcan în hârtie de ziar, le aşez în cratiţă şi adaug apă cât să stea borcanele maxim trei sferturi scufundate în apă. Focul se porneşte la mic şi când încep să clocotească se mai măreşte o idee. După 30 minute de clocot se opreşte focul dar nu se scot borcanele din cratiţă până nu se răcesc complet. Apoi le pun la păstrare.
Menţionez că nu se foloseşte nici un fel de conservant la această reţetă.

Iarna se pot folosi la orice mâncare şi zeama este o excelentă supă care poate fi consumată aşa cum este sau adăugată la ciorbe.

27 de comentarii:

  1. Lia,multumesc c-ai postat la mine si asa am dat de tine.Ce bine-mi pare sa vorbesc cu cineva si sa schimb idei despre ocupatiile mele.Eu ,chiar am vrut sa conserv rosii,ca am din astea mici,multe si nu stiam cum.Acum am aflat de la tine si o sa incerc.Multumesc tare mult.
    Duminica frumoasa iti doresc si Domnul sa te binecuvanteze!
    ps.Eu sterilizez borcanele,ca tine,doar ca folosesc carpe de bucatarie pe fundul cratitei ,precum si deasupra si cand sting focul mai acopar cu ceva gros si uscat,ca sa tina cat mai mult caldura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Elisa si eu iti multumesc pentru vizita. Ma bucur ca iti foloseste reteta pentru conservarea rosiilor mici. Imi pare bine ca ne-am gasit.
    Metoda aceasta de sterilizare eu am aflat-o de cativa ani si mi se pare mult mai simpla.
    O saptamana binecuvintata iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lia,dupa ce le-am asezat in borcane,am revenit sa nu gresesc reteta si am vazut abia acum ca trebuiesc intepate.Asta pentru a nu se sparge la fiert,mi-e clar si ma mir de ce n-am facut asa din prima.Noric ca mai pot sa le scot si sa fac treaba cum e bine.Multumesc inca o data Pup.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da Elisa, la unele le mai plesneste coaja la fiert dar eu le intep ca sa intre sarea in rosii.
    Iti doresc succes la prepararea conservelor pentru iarna.

    RăspundețiȘtergere
  5. am sa ancerc si eu aceasta reteta .mi se pare simpla.ae asi mai adauga frunze de telina tocate sau busuioc asta pemtru o aroma mai buna.

    RăspundețiȘtergere
  6. lia , sa iti dea Dumnezeu sanatate, eu am o multime de rosii de astea mici, am si in solar, am tot facut sucuri dar voiam si asa intregi sa conserv si nu stiam cum, acum am ceva cules, o sa fac maine, caci azi e duminica, multumesc, te puuup

    RăspundețiȘtergere
  7. Andriicamelia asa este reteta se mai poate imbunatati... dupa gust.
    Sanatate multa si spor la pregatirile pentru camara.

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim multumesc pentru urari, la fel iti doresc si eu tie.
    Sa ai o toamna frumoasa si Dumnezeu sa te binecuvanteze.

    RăspundețiȘtergere
  9. foarte buna reteta eu nu stiam asa si am pus doar rosii la borcan cu apa si sare ms pt reteta am so incerc

    RăspundețiȘtergere
  10. @Anonim sa-ti fie cu folos reteta mea!
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  11. Daca aveti cuptor electric puneti rosiile folosind orice combinatie in borcane muci,sa incapa in cuptor si le tineti 1.5 ore la 95grade. Le scoateti din cuptor, cand s-a racit cuptorul si le puneti in camara.Incercati!Emanuela

    RăspundețiȘtergere
  12. iti multumesc mult pt reteta !e foarte buna1sper sa ma inveti mai multe retete

    RăspundețiȘtergere
  13. Multumesc pt reteta. Vroiam sa te intreb daca nu ies prea sarate. Mama stie reteta asta la fel, dar pune sare si zahar cate o lingurita (eventual cu varf), nu o lingura.

    RăspundețiȘtergere
  14. SALUTARE SI DE LA MINE! ESTE SUPER RETETA CU ROSII CHERY, VA MULTUMESC SI LA MAI MULTE

    RăspundețiȘtergere
  15. @AliaR lingura cu care masor eu este de marime mica, dar nu este lingurita.
    Fiecare isi va ajusta reteta dupa gust.

    RăspundețiȘtergere
  16. super reteta .multumesc mult

    RăspundețiȘtergere
  17. multumesc pentru reteta...o s-o utilizez si eu. O sa mai adaug cate o bucatica de hrean (asa am conservat compoturile si au stat tare bine)

    RăspundețiȘtergere
  18. da, super usor si buna reteta!merge foarte bine cu patrunjel.

    RăspundețiȘtergere
  19. este o reteta usoara si pe cat de usoara atat de mult as vrea sa tina ok va pup si incerc si eu pentru prima data

    RăspundețiȘtergere
  20. f buna reteta , iti multumim pt gandurile tale bune, si mai astpetam si altele...si ganduri dar si retete

    RăspundețiȘtergere
  21. f buna reteta dar si gandurile bune din partea ta

    RăspundețiȘtergere
  22. am revenit pe blog si vreau sa va spun ca eu de 2 ani am facut reteta si e super si tin ca sa nu mai spun de gust...

    RăspundețiȘtergere
  23. Ma bucur ca exista retete de pastrare a rosilor intregi peste iarna cand pofta e atat de mare...! Multumesc celor ce le posreaza ,sanatate si pofta buna !

    RăspundețiȘtergere
  24. Vă rog frumos îmi spuneți cantitatea de zahar si de sare la ce cantitate de roși sau în borcane de cați ml. Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
  25. super!!multumesc pt reteta minunata si simpla!am niste rosioare si cu doi copilasi pe langa mine...chiar aveam nevoie de o metoda usoara dar si gustoasa!la mai multe postari!!

    RăspundețiȘtergere
  26. super!!multumesc pt reteta minunata si simpla!am niste rosioare si cu doi copilasi pe langa mine...chiar aveam nevoie de o metoda usoara dar si gustoasa!la mai multe postari!!

    RăspundețiȘtergere